 |
| Faţada principală spre piaţa V. Alexandri, proiectul iniţial. Ideea iniţială a faţadei principale a fost menţinută până în final. Transformările ulterioare n-au făcut decât să amelioreze acea prima intenţie. "Decupajul" practicat în faţadă, exprimând succesiunea pe verticală a spaţiilor aferente "Societăţii..." este redus de la 7 la 5 travei, iar golurile spaţiilor de cazare – care îşi păstrează echidistanţa – sunt reduse şi ele de la 8 la 7 coloane. Elementele de susţinere pentru statui au fost adăugate pe faţadă, însă pe ele niciodată nu a stat vreo una. |
 |
| Construcţia palatului |
 |
| Construcţia palatului |
 |
| Holul principal. 1939-1940 |
 |
| Holul hotelului. 1939-1940 Spaţiile destinate iniţial locuinţelor au fost transformate în hotel (camere pe dublu tract în cele două bare şi simplu tract în corpul de legătură). |
 |
| Piaţa Vasile Alecsandri, 1939-1940 |
 |
| Palatul Cultural-Naţional. 1939-1940 |
 |
| Banca de Nord S.A. 1939-1940 Zona parterului, rezervată la început unui restaurant, a suferit modificările impuse de necesităţile funcţionale ale unei bănci, căreia i s-a închiriat întregul spaţiu al sălilor de consumaţie. |
 |
| Palatul Cultural-Naţional. 1939-1940 |
 |
| 1940-1941. Fotografie realizată în timpul ocupaţiei sovietice |
 |
| 1940-1941. Fotografie realizată în timpul ocupaţiei sovietice |
 |
| 24 Iulie 1941 |
 |
| 24 Iulie 1941 |
 |
| 1941 |
 |
| 1941 |
 |
| 1941-1942 |
 |
| 1942 |
 |
| 1 Noiembrie 1942 |
 |
| 1 Noiembrie 1942 |
 |
| 1 Noiembrie 1942. Vizita Regelui Mihai I şi Reginei-Mamă Elena. Palatul Cultural din Cernăuţi, unde a fost organizată Expoziţia Bucovinei reîntregite. |
 |
| 1 Noiembrie 1942. Vizita Regelui Mihai I şi Reginei-Mamă Elena. Pe faţadă sunt stemele judeţelor din fostul ţinut Suceava |
 |
| 1943 |
 |
| varandej.livejournal.com |
 |
| Articol parţial "Revista Bucovinei", Ianuarie 1942, Nr. 1, Cernăuţi |
Sfinţirea şantierului – 4 iulie 1937
Punerea pietrei de temelie – 26 octombrie 1937
Finalizarea – începutul anului 1940
"Societatea..." se instală în noul său sediu – mai 1940
Ocupaţia sovietică a Bucovinei de Nord – iunie 1940
Eliberarea Bucovinei N. de către trupele româno-germane – iulie 1941
"Societatea..." îşi inaugurează oficial activitatea în noul său palat – 7 decembrie 1941
Expoziţia "Bucovina Reîntregită" – 1 noiembrie 1942, vizitată de regele Mihai I şi regina-mamă Elena
Reocuparea Bucovinei N. de către sovietici – 1944
Arhitect – Horia Creangă
Textul de mai jos extras din "1892-1992 Centenar Horia Creangă", Bucureşti, 1992:
Palatul cultural din Cernăuţi.
În realizarea impozantei clădiri, situată într-una din pieţele principale din centrul oraşului, Horia Creangă a fost confruntat cu un program de complexitate comparibilă cu aceea a imobilelor realizate la Bucureşti pentru ARO.
"Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina" – înfinţată în 1862, la îndemnul lui Aron Pumnul şi din iniţiativa fraţilor Hurmuzachi şi a lui I. Gh. Sbiera – a vrut, după revenirea Bucovinei în cadrul României, printre ţelurile principale realizarea unui sediu adecvat activităţilor sale. Prima tentativă datează de la începutul anilor [1920] când i s-a comandat, pe acelaşi amplasament, un proiect lui Duiliu Marcu. Clădirea ar fi urmat să cuprindă, conform descrierii făcute de arhitect, un "Ateneu" cu sală de spectacole de cca 1100 locuri (cu tradiţionala dispunere a lojilor suprapuse), un hotel, un "stabiliment de băi", spaţii comerciale, locuinţe etc. Imposibilitatea materializării proiectului schiţat de D. Marcu a determinat reluarea întregului efort la începutul anilor [1930], când s-a realizat o colaborare cu Mitropolia Bucovinei, urmând a se realiza un ansamblu arhitectural cuprinzând spaţiile necesare ambelor "părţi". Pentru "Societate..." urmau să fie asigurate spaţii pentru sala de spectacole (cu un grad sporit de polivalenţă – concerte, spectacole teatrale, baluri, adunări etc.) birouri, arhivă, bibliotecă, săli de expoziţii şi o sală de conferinţe. Fondul bisericesc al Mitropoliei Bucovinei trebuia să i se asigure spaţii pentru administraţie, pentru "un muzeu de vânătoare, al industriei lemnului, a vieţii bisericeşti şi de etnografie... care să prezinte o icoană permanentă din viaţa naţională a Bucovinei". Programul astfel stabilit era completat cu suprafeţe destinat locuinţelor, magazine etc., spaţii care, prevăzute şi în proiectul anterior, al lui D. Marcu, trebuiau să rentabilizeze exploatarea întregului edificiu. La sfârşitul lunii decembrie 1936 cele două instituţii decid, de comun acord, dar la iniţiativa Mitropoliei Bucovinei, să-i solicite lui Horia Creangă întocmirea unor "schiţe de idei asupra construcţiei". În 9 aprilie, proiectul prezentat va fi înaintat Primăriei pentru obţinerea autorizaţiilor necesare. Proiectul a fost elaborat într-o perioada în care are loc o serioasă mutaţie în concepţiile arhitecturale ale lui Horia Creangă, favorizate, fără îndoială, de amploarea programelor pe care trebuie să le concretizeze. Într-adevăr, la sfârşitul anului 1936 definitiva prima variantă a imobilului ARO de pe Calea Victoriei [Bucureşti], în acelaşi timp în care era numit director al Direcţiei Lucrări Noi a primăriei bucureştene. În această calitate va întocmi primul proiect pentru Halele Obor [Bucureşti], înaintat spre aprobare la numai 10 zile după Palatul Cultural din Cernăuţi. Suprafaţa mare avută la dispoziţie (cca 6000 mp.) i-a permis lui Horia Creangă dezvoltarea unei ample compoziţii volumetrice, într-o organizare funcţională remarcabilă, care asigura, totodată, utilizarea extrem de eficient a terenului. Acest prim proiect a surprins, de altfel, pe comanditari, prin suprafaţa construită rezultată, depăşind cu mult estimările lor. Volumul principal era un U cu laturile scurte spre Piaţa Vasile Alecsandri şi str. Universităţii, de pe latura lungă desprinzându-se trei corpuri (bare) paralele între ele, dar perpendiculare pe latura lungă a volumului principal, dintre care cel dinspre piaţă era plasat în prelungirea faţadei dinspre piaţă; rezultă astfel o desfăşurare s frontului principal de cca 71 m., iar a frontului perpendicular de 82 m.
Într-o volumetrie gândită unitar, cu aceeaşi înălţime (parter şi cinci nivele, la care se adaugă un subsol parţial) şi cu retragere uniformă a ultimului nivel, funcţiunile diferite sunt separate cu o logică şi simplitate desăvârşită: spaţiile destinate "Societăţii..." sunt grupate în aripa dinspre piaţă, iar cele solicitate de Fondul bisericesc al Mitropoliei Bucovinei în aripa opusă, dinspre str. Universităţii. Întregul volum al laturii lungi ca şi celelalte trei corpuri urmau să fie ocupate de locuinţe, propuse în câteva tipuri de apartamente; spaţiile de la parter erau rezervate, în întregime, comerţului şi restaurantului, într-o rezolvare caracteristică a pasajelor comerciale care, prin amploarea lui, nu şi-ar fi găsit echivalentul în arhitectura românească a anilor [1930]. Spaţiul liber, delimitat de volumul principal, până la limita vestică a terenului, urma să fie ocupat de două mari săli de spectacole (amândouă având, după modelul deja realizatei săli de cinematograf de la ARO [Bucureşti], ample balcoane): una solicitată de "Societatea..." cu accesul dinspre piaţă, iar cealaltă, o mare sală de cinematograf, având accesul de pe strada laterală. Ambele săli aveau adosate scenele şi spaţiile anexă.
Pe parcursul execuţiei (1937-39) au intervenit numeroase şi importante modificări ale proiectului iniţial. Probabil din lipsă de fonduri, s-a realizat doar o parte a ansamblului (aproximativ jumătate) [vezi aici]: corpul ce revenea "Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina", inclusiv sala de spectacole, precum şi două dintre corpurile orientate spre str. [General Iacob Zadic], ca şi porţiunea corespunzătoare acestora a barei perpendiculare pe frontul pieţii. Horia Creangă va fi sperat într-o ulterioară continuare a întregului proiect căci chiar dacă partea realizată este coerentă din punct de vedere funcţional, aceasta este "tăiată" din ansamblul iniţial, fără a-i fi ştirbit cu nimic din ideea volumetrică generală.
Funcţiunile aferente "Societăţii..." se dezvoltă pe primele patru nivele ale corpului principal, la care se adaugă, bineînţeles, parterul: holul de intrare cu garderobă, o sala de consiliu (dezvoltată pe înălţimea a două etaje), iar la nivelele 3 şi 4, biblioteca, având sala de lectură la nivelul inferior, legată spaţial printr-o supantă de nivelul depozitului. Spaţiile destinate iniţial locuinţelor au fost transformate în hotel (camere pe dublu tract în cele două bare şi simplu tract în corpul de legătură). S-a renunţat la pasajul comercial, iar zona parterului, rezervată la început unui restaurant, a suferit modificările impuse de necesităţile funcţionale ale unei bănci, căreia i s-a închiriat întregul spaţiu al sălilor de consumaţie, iar în locul bucătăriilor şi-a găsit locul o mare şi elegantă sală de cofetărie – cafenea. Restaurantul ansamblului, într-o soluţionare inedită, complet neconvenţională, a fost deplasat la ultimul nivel, retras din planul faţadei, beneficiind şi de o amplă terasă cu vedere largă asupra oraşului.
Tratarea faţadelor se depărtează considerabil de concepţiile compoziţionale anterioare. Horia Creangă renunţă la evidenţierea orizonalităţii volumului, în favoarea unei expresii "neutre", uniforme a întregii suprafeţe, de o extremă simplitate. Dimensionarea şi dispunerea golurilor marchează diferenţierile funcţionale, asigurând, totodată, plasticitatea deosebită a compoziţiei. Camerele apartamentelor (ca elemente spaţiale repetitive) sunt exprimate prin goluri de formă aproape pătrată, grupate ordonat la partea estică a faţadei, în timp ce spaţiile destinate diferitelor funcţiuni cu caracter cultural sunt tratate unitar, printr-o mare suprafaţă vitrată, retrasă din planul faţadei, arată faţă de sălile de spectacol şi ritmată de stâlpii structurii de rezistenţă.
Ideea iniţială a faţadei principale a fost menţinută până în final. Transformările ulterioare n-au făcut decât să amelioreze acea prima intenţie. "Decupajul" practicat în faţadă, exprimând succesiunea pe verticală a spaţiilor aferente "Societăţii..." este redus de la 7 la 5 travei, iar golurile spaţiilor de cazare – care îşi păstrează echidistanţa – sunt reduse şi ele de la 8 la 7 coloane.
În acest fel, plinul faţadei câştigă considerabil în consistenţă, devenind elementul plastic preponderent, iar imaginea generală atinge deplina coerenţă.
Unitatea remercabilă a tuturor faţadelor este obţinută prin utilizarea aceluiaşi tip de compunere a acestora ca şi prin utilizarea consecventă a materialelor de finisaj. Realizat aproape simultan cu hotelul ARO din Braşov, Palatul Cultural are, ca şi construcţia braşoveană, pe marile suprafeţe pline ale faţadelor, placaj de cărămidă de culoare bej. Ancadramentele golurilor, bine proporţionate, ca şi relieful mai accentuat al capetelor barelor şi a "decupajului" faţadei principale, finisate toate cu piatră, stabilesc un discret contrast de culoare. Materialul şi culorile utilizate contribuie, pe de altă parte, la "uşurarea" vizuală a masivului volum construit, desfăşurat pe un parter complet vitrat (cu excepţia unor mici plinuri). Întreaga suprafaţă vitrată este împărţită, ca aproape totdeauna la lucrările publice ale lui Horia Creangă, cu tâmplărie metalică ca secţiuni extrem de reduse, strict necesare.
Palatul Cultural a fost complet terminat la începutul anului 1940. În luna mai, "Societatea..." se instala în noul său sediu, pentru ca la mai puţin de două luni să înceapă coşmarul noii ocupaţii...
Frapantă este în cazul acestei opere, contradicţia pe care o putem uşor observa, dintre arhitectura profund modernă, cu o notă de austeră distincţie, a construcţiei şi intenţiile declarate ale celor doi benefeciari. Astfel, "Societatea..." afirma, programatic, în 1936, că acest palat va trebui să fie "cinstea Societăţii, mândria oraşului şi mărturia dintotdeauna a vredniciei şi solidarităţii româneşti". Mitropolia Bucovinei urmărea acelaşi lucru: "... un mare palat naţional, care să fie o podoabă a arhitecturii şi a geniului românesc". Este uşor de înţeles că atât "Societatea...." cât şi Mitropolia Bucovinei aveau în vedere, o construcţie care, şi prin intermediul formei arhitecturale, de inspiraţie tradiţională, aşa cum era larg difuzată, să-şi afirme apartenenţa de necontestat la spiritualitatea românească.
De altfel, "Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina" avea, de multă vreme, imaginea ideală a Palatului Cultural. În prezentarea proiectului său, de la începutul anilor [1920], Duiliu Macru îşi descria, cu accente vădit istorice, intenţiile arhitecturale: "Faţada întregului imobil... va avea un caracter românesc, păstrând măreţia şi atitudinea simplă a operelor naţionale româneşti ce se păstrează încă din trecut. Ornamentaţia sobră va fi de ţiglă roşie sau verde".
În aceste condiţii, reacţia reprezentanţilor Societăţii ... a fost promptă atunci când, la începutul lunii aprilie 1937, Horia Creangă şi-a prezentat prima variantă a proiectului: "schiţele au fost criticate... în ce priveşte stilul, dar n-au fost modificate din încăpăţânarea arhitectului. Consecvenţa lui H. Creangă de exprimare, într-un limbaj arhitectural care să răspundă necesităţilor vii ale epocii, ocolind un anume simbolism al funcţiunii, aşa cum era înţeles în epocă, s-a materializat într-una din cele mai importante realizări ale sale şi, fără discuţie, în cea mai valoroasă a arhitecturii moderne din Cernăuţi.
"Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina" – înfinţată în 1862, la îndemnul lui Aron Pumnul şi din iniţiativa fraţilor Hurmuzachi şi a lui I. Gh. Sbiera – a vrut, după revenirea Bucovinei în cadrul României, printre ţelurile principale realizarea unui sediu adecvat activităţilor sale. Prima tentativă datează de la începutul anilor [1920] când i s-a comandat, pe acelaşi amplasament, un proiect lui Duiliu Marcu. Clădirea ar fi urmat să cuprindă, conform descrierii făcute de arhitect, un "Ateneu" cu sală de spectacole de cca 1100 locuri (cu tradiţionala dispunere a lojilor suprapuse), un hotel, un "stabiliment de băi", spaţii comerciale, locuinţe etc. Imposibilitatea materializării proiectului schiţat de D. Marcu a determinat reluarea întregului efort la începutul anilor [1930], când s-a realizat o colaborare cu Mitropolia Bucovinei, urmând a se realiza un ansamblu arhitectural cuprinzând spaţiile necesare ambelor "părţi". Pentru "Societate..." urmau să fie asigurate spaţii pentru sala de spectacole (cu un grad sporit de polivalenţă – concerte, spectacole teatrale, baluri, adunări etc.) birouri, arhivă, bibliotecă, săli de expoziţii şi o sală de conferinţe. Fondul bisericesc al Mitropoliei Bucovinei trebuia să i se asigure spaţii pentru administraţie, pentru "un muzeu de vânătoare, al industriei lemnului, a vieţii bisericeşti şi de etnografie... care să prezinte o icoană permanentă din viaţa naţională a Bucovinei". Programul astfel stabilit era completat cu suprafeţe destinat locuinţelor, magazine etc., spaţii care, prevăzute şi în proiectul anterior, al lui D. Marcu, trebuiau să rentabilizeze exploatarea întregului edificiu. La sfârşitul lunii decembrie 1936 cele două instituţii decid, de comun acord, dar la iniţiativa Mitropoliei Bucovinei, să-i solicite lui Horia Creangă întocmirea unor "schiţe de idei asupra construcţiei". În 9 aprilie, proiectul prezentat va fi înaintat Primăriei pentru obţinerea autorizaţiilor necesare. Proiectul a fost elaborat într-o perioada în care are loc o serioasă mutaţie în concepţiile arhitecturale ale lui Horia Creangă, favorizate, fără îndoială, de amploarea programelor pe care trebuie să le concretizeze. Într-adevăr, la sfârşitul anului 1936 definitiva prima variantă a imobilului ARO de pe Calea Victoriei [Bucureşti], în acelaşi timp în care era numit director al Direcţiei Lucrări Noi a primăriei bucureştene. În această calitate va întocmi primul proiect pentru Halele Obor [Bucureşti], înaintat spre aprobare la numai 10 zile după Palatul Cultural din Cernăuţi. Suprafaţa mare avută la dispoziţie (cca 6000 mp.) i-a permis lui Horia Creangă dezvoltarea unei ample compoziţii volumetrice, într-o organizare funcţională remarcabilă, care asigura, totodată, utilizarea extrem de eficient a terenului. Acest prim proiect a surprins, de altfel, pe comanditari, prin suprafaţa construită rezultată, depăşind cu mult estimările lor. Volumul principal era un U cu laturile scurte spre Piaţa Vasile Alecsandri şi str. Universităţii, de pe latura lungă desprinzându-se trei corpuri (bare) paralele între ele, dar perpendiculare pe latura lungă a volumului principal, dintre care cel dinspre piaţă era plasat în prelungirea faţadei dinspre piaţă; rezultă astfel o desfăşurare s frontului principal de cca 71 m., iar a frontului perpendicular de 82 m.
Într-o volumetrie gândită unitar, cu aceeaşi înălţime (parter şi cinci nivele, la care se adaugă un subsol parţial) şi cu retragere uniformă a ultimului nivel, funcţiunile diferite sunt separate cu o logică şi simplitate desăvârşită: spaţiile destinate "Societăţii..." sunt grupate în aripa dinspre piaţă, iar cele solicitate de Fondul bisericesc al Mitropoliei Bucovinei în aripa opusă, dinspre str. Universităţii. Întregul volum al laturii lungi ca şi celelalte trei corpuri urmau să fie ocupate de locuinţe, propuse în câteva tipuri de apartamente; spaţiile de la parter erau rezervate, în întregime, comerţului şi restaurantului, într-o rezolvare caracteristică a pasajelor comerciale care, prin amploarea lui, nu şi-ar fi găsit echivalentul în arhitectura românească a anilor [1930]. Spaţiul liber, delimitat de volumul principal, până la limita vestică a terenului, urma să fie ocupat de două mari săli de spectacole (amândouă având, după modelul deja realizatei săli de cinematograf de la ARO [Bucureşti], ample balcoane): una solicitată de "Societatea..." cu accesul dinspre piaţă, iar cealaltă, o mare sală de cinematograf, având accesul de pe strada laterală. Ambele săli aveau adosate scenele şi spaţiile anexă.
Pe parcursul execuţiei (1937-39) au intervenit numeroase şi importante modificări ale proiectului iniţial. Probabil din lipsă de fonduri, s-a realizat doar o parte a ansamblului (aproximativ jumătate) [vezi aici]: corpul ce revenea "Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina", inclusiv sala de spectacole, precum şi două dintre corpurile orientate spre str. [General Iacob Zadic], ca şi porţiunea corespunzătoare acestora a barei perpendiculare pe frontul pieţii. Horia Creangă va fi sperat într-o ulterioară continuare a întregului proiect căci chiar dacă partea realizată este coerentă din punct de vedere funcţional, aceasta este "tăiată" din ansamblul iniţial, fără a-i fi ştirbit cu nimic din ideea volumetrică generală.
Funcţiunile aferente "Societăţii..." se dezvoltă pe primele patru nivele ale corpului principal, la care se adaugă, bineînţeles, parterul: holul de intrare cu garderobă, o sala de consiliu (dezvoltată pe înălţimea a două etaje), iar la nivelele 3 şi 4, biblioteca, având sala de lectură la nivelul inferior, legată spaţial printr-o supantă de nivelul depozitului. Spaţiile destinate iniţial locuinţelor au fost transformate în hotel (camere pe dublu tract în cele două bare şi simplu tract în corpul de legătură). S-a renunţat la pasajul comercial, iar zona parterului, rezervată la început unui restaurant, a suferit modificările impuse de necesităţile funcţionale ale unei bănci, căreia i s-a închiriat întregul spaţiu al sălilor de consumaţie, iar în locul bucătăriilor şi-a găsit locul o mare şi elegantă sală de cofetărie – cafenea. Restaurantul ansamblului, într-o soluţionare inedită, complet neconvenţională, a fost deplasat la ultimul nivel, retras din planul faţadei, beneficiind şi de o amplă terasă cu vedere largă asupra oraşului.
Tratarea faţadelor se depărtează considerabil de concepţiile compoziţionale anterioare. Horia Creangă renunţă la evidenţierea orizonalităţii volumului, în favoarea unei expresii "neutre", uniforme a întregii suprafeţe, de o extremă simplitate. Dimensionarea şi dispunerea golurilor marchează diferenţierile funcţionale, asigurând, totodată, plasticitatea deosebită a compoziţiei. Camerele apartamentelor (ca elemente spaţiale repetitive) sunt exprimate prin goluri de formă aproape pătrată, grupate ordonat la partea estică a faţadei, în timp ce spaţiile destinate diferitelor funcţiuni cu caracter cultural sunt tratate unitar, printr-o mare suprafaţă vitrată, retrasă din planul faţadei, arată faţă de sălile de spectacol şi ritmată de stâlpii structurii de rezistenţă.
Ideea iniţială a faţadei principale a fost menţinută până în final. Transformările ulterioare n-au făcut decât să amelioreze acea prima intenţie. "Decupajul" practicat în faţadă, exprimând succesiunea pe verticală a spaţiilor aferente "Societăţii..." este redus de la 7 la 5 travei, iar golurile spaţiilor de cazare – care îşi păstrează echidistanţa – sunt reduse şi ele de la 8 la 7 coloane.
În acest fel, plinul faţadei câştigă considerabil în consistenţă, devenind elementul plastic preponderent, iar imaginea generală atinge deplina coerenţă.
Unitatea remercabilă a tuturor faţadelor este obţinută prin utilizarea aceluiaşi tip de compunere a acestora ca şi prin utilizarea consecventă a materialelor de finisaj. Realizat aproape simultan cu hotelul ARO din Braşov, Palatul Cultural are, ca şi construcţia braşoveană, pe marile suprafeţe pline ale faţadelor, placaj de cărămidă de culoare bej. Ancadramentele golurilor, bine proporţionate, ca şi relieful mai accentuat al capetelor barelor şi a "decupajului" faţadei principale, finisate toate cu piatră, stabilesc un discret contrast de culoare. Materialul şi culorile utilizate contribuie, pe de altă parte, la "uşurarea" vizuală a masivului volum construit, desfăşurat pe un parter complet vitrat (cu excepţia unor mici plinuri). Întreaga suprafaţă vitrată este împărţită, ca aproape totdeauna la lucrările publice ale lui Horia Creangă, cu tâmplărie metalică ca secţiuni extrem de reduse, strict necesare.
Palatul Cultural a fost complet terminat la începutul anului 1940. În luna mai, "Societatea..." se instala în noul său sediu, pentru ca la mai puţin de două luni să înceapă coşmarul noii ocupaţii...
Frapantă este în cazul acestei opere, contradicţia pe care o putem uşor observa, dintre arhitectura profund modernă, cu o notă de austeră distincţie, a construcţiei şi intenţiile declarate ale celor doi benefeciari. Astfel, "Societatea..." afirma, programatic, în 1936, că acest palat va trebui să fie "cinstea Societăţii, mândria oraşului şi mărturia dintotdeauna a vredniciei şi solidarităţii româneşti". Mitropolia Bucovinei urmărea acelaşi lucru: "... un mare palat naţional, care să fie o podoabă a arhitecturii şi a geniului românesc". Este uşor de înţeles că atât "Societatea...." cât şi Mitropolia Bucovinei aveau în vedere, o construcţie care, şi prin intermediul formei arhitecturale, de inspiraţie tradiţională, aşa cum era larg difuzată, să-şi afirme apartenenţa de necontestat la spiritualitatea românească.
De altfel, "Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina" avea, de multă vreme, imaginea ideală a Palatului Cultural. În prezentarea proiectului său, de la începutul anilor [1920], Duiliu Macru îşi descria, cu accente vădit istorice, intenţiile arhitecturale: "Faţada întregului imobil... va avea un caracter românesc, păstrând măreţia şi atitudinea simplă a operelor naţionale româneşti ce se păstrează încă din trecut. Ornamentaţia sobră va fi de ţiglă roşie sau verde".
În aceste condiţii, reacţia reprezentanţilor Societăţii ... a fost promptă atunci când, la începutul lunii aprilie 1937, Horia Creangă şi-a prezentat prima variantă a proiectului: "schiţele au fost criticate... în ce priveşte stilul, dar n-au fost modificate din încăpăţânarea arhitectului. Consecvenţa lui H. Creangă de exprimare, într-un limbaj arhitectural care să răspundă necesităţilor vii ale epocii, ocolind un anume simbolism al funcţiunii, aşa cum era înţeles în epocă, s-a materializat într-una din cele mai importante realizări ale sale şi, fără discuţie, în cea mai valoroasă a arhitecturii moderne din Cernăuţi.
Locaţia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu